Produse
S.C.UNIPROM S.R.L. este producător pe piaţa românească de produse
industriale utilizate în domeniul mecano-energetic din industria:
siderurgică, chimică, petrochimică, metalurgică, încă din anul 1991
şi oferă la standarde de calitate ridicată şi la preţuri accesibile,
o gamă de produse şi servicii variate după cum urmează:
- Lagăre hidrodinamice de construcţie clasică, realizate prin
procedee speciale cu turnare de materiale antifricţiune prin
metoda centrifugală, inclusiv la gabarite mari.
- Lagăre cu segmenţi oscilanţi, radiale/axiale de construcţie
specială ce echipează turbomaşini cu turaţii foarte mari
(8.000-40.000 rot/min), realizate în concepţie proprie, care au
demonstrat o fiabilitate ridicată în condiţii grele de lucru, cu
porniri-opriri repetate. Lagărele axiale se remarcă printr-un
sistem de egalizare a apăsărilor pe segmenţi (Kingsbury)
deosebit de compact ce permite montarea acestora în gabaritul
lagărelor cu segmenţi oscilanţi pe inel rigid.
- Recondiţionări şi reparaţii de turbocompresoare-turboagregate.
- Execuţia de subansamble ce echipează
multiplicatoare/reductoare de turaţie şi/sau putere.
- Angrenaje cu diverse danturi, inclusiv angrenaje speciale
(melcat-globoidale, Klingelnberg etc).
- Execuţia de cuplaje dinţate complexe şi componente pentru
cuplaje hidraulice.
- Realizarea de transmisii cardanice în soluţie tehnică optimă
instalaţiei beneficiarului.
- Pompe cu rotor elicoidal pentru transportul materialelor
vâscoase.
- Reparaţii de pompe şi turbopompe.
- Execuţia de piese de schimb pentru toate tipurile de
compresoare.
- Schimbătoare de căldură de joasă şi medie presiune cu ţevi
mandrinate şi/sau sudate, în variante constructive diverse, cu
ţeavă badijonată cu aripioare de Al, Cu sau OL.
- Execuţia de confecţii metalice după proiect propriu sau al
beneficiarului.
Pentru rezolvarea problemelor dumneavoastră, vă stăm la dispoziţie
cu întreaga gamă de activităţi de consultanta, proiectare, execuţie,
montaj şi service pentru care acordăm garanţii similare cu cele
oferite de firme renumite.